Nouă ce ne rămâne sa facem?

Societatea din Republica Moldova, se confruntă acum nu numai cu problemele de ordin politic, economic, sau de indentificarea sa ca popor, naţiune, limbă vorbită, dar şi cu problema indentificării vectorului său, scopului final, acolo unde ea vrea să ajungă.
Această concluzie mi-a venit astăzi, după o lungă discuţie cu un domn, care are o influenţă foarte mare asupră felului cum este educat tineretul în zilele noastre. Anume de acest domn depinde în mare masură viitorul nostru, viitorul celor tineri, celor care abia încep să păşească în viaţa matură şi plină de responsabilităţi. Discuţia mea, cu acest domn, sa axat pe o problemă foarte stringentă a societăţii moldave, şi anume cea a corupţiei.
Ne-am pus ca scop, împreună cu acest donm, să găsim anumite soluţii pentru minimalizarea efectului nociv al corupţiei în rândurile tinerilor, adică în rândurile nostre.
Anume noi, cei care ne batem cu pumnul în piept că viitorul ne aparţine, anume noi nu facem nimic sau facem prea puţin ca să schimbăm ceva în jurul nostru.
Mulţi studenţi s-au învăţat să acorde favoruri în bani, profesorilor, care din motive foarte plauzibile şi pe care le înţeleg perfect, acceptă astfel de „favoruri”, pentru a pune o notă bună unuia sau altui student, la examene sau testări. Unii studenţi dau mită, pentru-că, aşa cum s-a exprimat şi domnul cu care am avut azi onoarea de a discuta, sunt leneşi, iar majoritatea profesorilor care iau mită, o fac pentru-că salariul pe care îl primesc este insuficient pentru o viaţă decentă. Cu toate însă, există profesori care iau mită din motiv că banii în plus niciodată nu încurcă, chiar dacă îşi pot permite anumite plăceri pe care alţi profesori nu le au.
Păi iată, după lungi ore de discuţii, noi, nu am găsit nici o soluţie reală, bună şi eficientă de a stârpi acest fenomen. Cum poţi stârpi un fenomen care este înrădăcinat în geneticul nostru, în geneticul celor care ne numim ca cetăţeni ai Republicii Moldova? Cum poţi elimina o parte din mentalitatea nostră? Cum poţi taia craca de sub picioarele tale? Pentru-că am ajuns la un aşa nivel al corupţiei, când nimeni din ţara asta nu este curat, nu există pur şi simplu persoane care să nu fi practicat vreodată curupţia, indiferent sub ce formă.
Corupţia a devenit pentru noi o formă de viaţă, o formă de trai, de existenţă. Un prieten de al meu azi mi-a spus, discutând la aceeşi temă: „ Ar fi foarte bine dacă am putea lua un exemplu din exteriorul ţării, cum să minimalizăm efectul corupţiei în instituţiile noastre de învăţământ superior. Dar cum în Europa corupţia nu are aşa amploare ca la noi, şi unde corupţia este un lux, noi de acolo nu prea avem ce experienţă să preulăm. În CSI, corupţia e la fel ca şi la noi, dar nici acolo, în ţări unde exista tradiţii academice de lungă durată încă nu s-a găsit soluţii clare pentru acest fenomn. Nouă ce ne rămâne să facem?”.
Nici eu, nici prietenul meu, nici domnul cu care am discutat azi, nici părinţii mei, mulţi nu ştiu răspunsul la întrebarea: „Nouă ce ne rămâne sa facem?”. Tu ştii răspunsul?